Autor: Holly Frisby, DVM
Drs. Foster & Smith, Inc. - Departamentul Servicii Veterinare
Boala tractului urinar inferior la feline (FLUTD) a mai fost denumita “sindromul urologic al felinelor” sau FUS. FLUTD afecteaza vezica urinara a pisicii, uneori si uretra. Termenul FLUTD este general si contine un numar de conditii aplicabile tractului urinar la pisici.
CARE SUNT SIMPTOMELE FLUTD ?
FLUTD este o boala grava, care netratata poate cauza moartea. Primele semne ale FLUTD includ :
- O pozitie caracteristica actului mictiunii prelungita, sau incordare inauntrul sau inafara litierei (unii proprietari pot face o confuzie a acestei situatii cu semnele unei constipatii) si neproducerea sau producerea unei cantitati foarte mici de urina.
- Urinari frecvente.
- Dureri in timpul urinarii (mieunaturi sau chiar urlete).
- Urinarea in afara cutiei pentru nevoi (litiera).
- Linsul frecvent al zonei genito-urinare.
- Varsaturi.
- Depresie.
Unele pisici cu FLUTD dezvolta nisip in urina. In cazul masculilor, acest nisip poate bloca uretra impiedicandu-i sa urineze chiar daca vezica urinara se umple. Uneori se poate forma si un dop care blocheaza si uretra.
CE CAUZEAZA FLUTD ?
Sunt mai multi factori care pot contribui la aceasta boala, incluzand infectiile bacteriene sau virale, diferite traume, nisip in urina, calculi vezicali, tumori ale tractusului urinar sau anomalii congenitale. In cele mai multe cazuri cauza nu este descoperita. Factorii care pot contribui la dezvoltarea FLUTD pot fi :
- cantitate insuficienta de apa bauta
- dieta cu exces de magneziu si alte minerale (cenusa), - alimente economice
- aciditate si/sau alcalinitate crescuta a urinei
- factori de stres
CUM SE DIAGNOSTICHEAZA FLUTD ?
Medicul veterinar va efectua un examen fizic al pisicii. Veterinarul poate gasi vezica urinara fie mica si contractata sau foarte mare si destinsa. Veterinarul va efectua examenul prin palpare al vezicii pentru a stabili daca pisica poate urina sau uretra este blocata. Medicul veterinar poate deasemenea simti pietrele din vezica.
Daca pisica poate urina, urina este colectata intr-un recipient special care nu contine impuritati.
Daca pisica prezinta blocaj renal, o mostra de urina se colecteaza folosind o procedura numita “cistocenteza”. In aceasta procedura, se introduce un ac fin in vezica prin abdomen. Aceasta procedura nu cauzeaza dureri pisicii, dimpotriva, pisica se va simti mai bine pentru ca veterinarul diminueaza presiunea urinei asupra vezicii.
Veterinarul poate face o “analiza a urinei” care va arata daca sunt prezente bacterii, sange sau celule albe sanguine in urina, pH-ul si deasemenea concentratia urinei.
Veterinarul poate efectua si o ecografie in cautarea calculilor, tumorilor sau anomaliilor congenitale. Anumite sonde sunt cateodata introduse in vezica pentru a ajuta la observarea anomaliilor. De asemenea sangele poate fi recoltat si testat pentru ca pisicile blocate pot avea mai des probleme grave asociate cu “reactia” urinei asupra organismului. Aceaste proceduri pot necesita terapii suplimentare speciale.
CUM SE TRATEAZA FLUTD ?
Daca se constata nisip, se determina tipul acestuia si de cele mai multe ori se fac schimbari nutritionale. Dietele speciale sunt deseori folosite pentru tot restul vietii. Pentru pisicile care nu vor folosi aceste diete speciale, li se vor administra acidifianti urinari, daca este cazul.
Fluidele sunt in general administrate pisicii intravenos (recomandat) sau subcutanat. Aceste fluide trateaza deshidratarea si ajuta la golirea vezicii urinare. Pisicile vor fi incurajate sa bea mai multa apa.
Daca se suspecteaza o infectie bacteriana, se prescriu antibiotice.
Daca pisica este “blocata”, se introduce sub anestezie un mic cateter in uretra, pentru a inlatura obstructia si apoi in vezica pentru a o elibera. Pisica este deseori spitalizata cu sonda atasata cel putin 24 de ore, pentru a fi siguri ca obstructia nu revine. Pisica este in general tinuta sub tratament cu fluide, antispastice si antibiotice.
Daca FLUTD este cauzat de tumori sau anomalii congenitale, va fi necesara interventia chirurgicala si alte proceduri.
SE REFAC TOATE PISICILE DUPA FLUTD ?
Daca boala este diagnosticata la timp, majoritatea pisicilor pot fi tratate cu succes. Pisicile “blocate” se pot imbolnavi grav, pot dezvolta afectiuni ireversibile ale rinichilor si nu toate vor supravietui. Cateva ore pot face diferenta dintre o revenire de succes si o spitalizare lunga sau cateodata moarte.
Din nefericire, pisicile care au avut o criza de FLUTD sunt predispuse la a doua sau a treia incidenta. In aceste cazuri pot fi necesare mai multe teste si examene radiologice pentru a determina cauza revenirii. Daca un motan are reveniri ale blocajului, poate fi necesara interventia chirurgicala.
RECOMANDARI PENTRU PREVENIREA FORMARII DE STRUVITI
(UROLITIAZA)
- Alegeti o dieta care sa determine acidifierea urinei. Totusi, evitati suplimentarea acestor diete cu acidifianti urinari, deoarece acidifierea poate cauza acidoza metabolica, disfunctionalitatea rinichiului si dezechilibru mineral.
- Restrictionarea dietei cu magneziu la 40 mg/100 kilocalorii daca aciditatea urinara (pH de maxim 6,4) este constanta.
- Administrati portii mici si frecvente sau la libera alegere cu hrana uscata de foarte buna calitate.
- Asigurati apa curata si proaspata in permanenta.
- Asigurati un numar adecvat de cutii pentru nevoi (de obicei cu una mai mult decat numarul pisicilor din incapere) si mentineti-le curate
Sursa recomandarilor: Feline Lower Urinar Tract Disease, Cornell Feline Health Center, Cornell University, College of Veterinary Medicine, Ithaca, New York, USA
|